După ce protestatarii i-au cerut demisia în stradă, Avocatul Poporului le transmite un mesaj simplu

După ce protestatarii i-au cerut demisia în stradă, Avocatul Poporului le transmite un mesaj simplu

Întrebat cum vede protestele și dacă acestea au contribuit la decizia sa de a ataca la CCR OUG 13/2017, Ciorbea a răspuns că „protestele sunt impresionante” și că le respectă, recunoscând că a dat un răspuns „înainte de a fi în posesia Monitorului Oficial și de a verifica dacă există precedente în această materie”. Ciorbea i-a mulțumit președintelui Klaus Iohannis pentru precizările făcute în privința precedentului.

„Eu, ca fost lider sindical, care am uzat de proteste de nenumărate ori, le apreciez în mod deosebit, dar decizia am luat-o după ce am reușit să analizez în mod serios prevederile OUG și am făcut greșeala să răspund înainte de a vedea în Monitorul Oficial și de a verifica dacă există sau nu precedent (…) Îi mulțumesc domnului președinte pentru precizarea legată de acel precedent”, a spus Ciorbea.

Întrebat ce s-ar fi întâmplat dacă șeful statului nu i-ar fi transmis aceste precizări legate de precedentul privind calitatea procesuală a Avocatului Poporului în astfel de spețe, Ciorbea a spus că, oricum, ar fi verificat dacă există sau nu precedente.

„Nu trebuia să dau răspuns înainte de a vedea Monitorul Oficial și de a vedea dacă există acest precedent. Este greșeala mea”, a mai spus Ciorbea.

Avocatul Poporului a mai precizat că a anexat la excepția de neconstituționalitate privind OUG pe Justiție, trimisă CCR, și o scrisoare de 25 de pagini primită de la procurorul general Augustin Lazăr, în care sunt sesizate elemenete de neconstituționalitate.

„Aseară am mai primit și de la procurorul general o scrisoare de vreo 20 de pagini. Am încercat în timpul nopții să o examinăm și unele aspecte le-am și preluat în excepția noastră, la altele am făcut trimitere să fie avute în vedere de către Curte. Astea au fost motivele pentru care am indicat excepția”, a mai afirmat Ciorbea.

Întrebat dacă în luarea deciziei de a ataca la CCR OUG 13/2017 a contat și dezbaterea purtată în Parlamentul European pe marginea actului normativ, Ciorbea a răspuns că nu poate spune că este indiferent „la ce se întâmplă la nivel european”.

„Sunt un om care am avut relații internaționale foarte bine și în tinerețe și ca lider sindical. Nu pot să spun că sunt indiferent la ce se întâmplă la nivelul UE sau la nivelul ambasadelor (…) dar esența și motivul pentru care am ridicat excepția e legat de aceste elemente de neconstituționalitate, în opinia noastră, pe care le-am găsit și cu privire la chestiuni extinse ale ordonanței, și elementele intrinseci”, a mai spus Ciorbea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Toți șoferii din România, obligați să plătească. Intră în vigoare pe 1 iulie pentru diesel...
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×